11 Aug 2010 - 21:40:34
Potrivisem in asa fel lucrurile ca sa raman singura cu el cand i-am oferit cadoul.L-am sarutat strangandu'ne in brate,pentru ca nu putusem face altfel .Sarbatoarea era unu bun pretext pentru sarut nu si pentru imbratisare si mai ales pentru felul cum il sarutasem .
-Bine draga,profiti de ocazie sa ma saruti ca pe un iubit ?a intrebat cu o ironie calda,usor mirata .
"Sunt o iubita,de ce nu as putea fii ?Eu te iubesc "
Temerea de inceput avea sa ramana parte a noii fiinte pe care iubirea o plamadea.Simteam in intreaga comportare a lui George ceva cu neputinta nu numai de spus dar si de modelat .Un fel de putere,de incapatanare in a-si duce pana la capat hotararile orice s-ar fi intamplat ,cu pretul propriei dureri sau suferinte si impotriva lui insusi ori de cate ori asteptarile ii erau inselate.Avea ganduri mari cum s-ar spune "ganduri de viitor" care trebuiau fi realizate toate.Pentru el dragostea era poate pe ultimul loc .
"Oare as putea fii eu femeia pe care si-a visat-o ?"ma intrebam obsedata "Daca nu sunt pur si simplu dacat un obiect de amuzament ?"
Orice facea George,purta pecetea lui .Parea ca intreaga ambianta ,oamenii si lucrurile capata o fosforescenta imprumutata de la fiinta lui, de la frumusetea stapana pe el insusi ,de la miscarile trupului sau facut pentru dragoste, de la siguranta care nu-l parasea niciodata.
Toti colegii earau atrasi in juru-i de frumusetea stralucitoare;femeile mai ales il privieau cu ochii lor indragostiti si criminali in acelasi timp .Le puteam ghici gandurile ,nici cel putin ascunse, le stiam zbuciumul,speranta,disperarea .Oricare dintre noi si-ar f dorit macar o noapte alaturi de chipul si faptura lui de "om intreg",magulite de complimente cu doua taisuri .
Deabia dupa muli ani mi-am dat seama ca dintre toate, eu am avut putin noroc in seara aceea...
Ma invitase sa stau pe scaunul de langa el, foarte firesc,deloc intimidat de glumele colegilor.
Pentru oricine toate gesturile lui ar fi parut ale unei gazde atente.Eu simteam caldura emanata din ele si adresata doar mie,eu singura intelegeam asteptarea.Eu il doream demult,era firesc sa cred asta.Era singura mea dorinta, de aceea poate am fost prea indrazneata ...Un barbat ce-ar fi facut in locul meu ???
In primele zile,in primele sapatamani si luni, cand inca nu numisem sentimentul care ma cuprinsese,bucuria mea era sa desopar lucruri complementare,surprinsa de simplitatea gesturilor din care se alcatuieste ceea ce numim fericire .Tot ceea ce era obisnuit devenea incantator acolo unde era George .
Ochii lui se topeau in doua umbre pe masura ce se insera.Incercam sa le vad stralucirea .Verdele ochilor sai, genele lungi si curbate, fata luminata de bucurie si parul sau frumos aranjat ma facea sa-l contemplu cu privirea pana ameteam.
Mainile mele pareau sa-l stie de mult ,din totdeauna.Cand ma saruta,uitam cu totul de mine si mi se parea ca ma descopar in fiinta lui pana ce nu mai stiam bine daca sunt eu sau el.
-Ti-e teama?
Intrebarea lui George ma speria de-a dreptul,deoarece chiar mi-era teama, nu de ceva anume, nu de cineva.Mi-era teama ca nu sunt decat un capriciu al lui,pe urma imi era rusine de gandul meu si-mi era teama ca il voi pierde,ca desi il iubesc nu voi stii sa-l pastrez.Cel mai mult imi era teama sa nu fac cine stie ce greseala peste care George nu va putea trece ...
-De ce crezi ca mi-e teama ?
George nu-mi raspundea,ma lasa prada tuturor presupunerilor pe care mintea mea le nascocea cu o usurinta panicanta .Zambea,era defapt un zambet care n-apuca sa se inchiege.Il priveam adanc in ochi sa descifrez undele repezi marcandu-i curgerea gandurilor .
-Nu-ti plac ochii mei ?!
-Imi plac enoorm.
-Dar cel mai mult si mai mult?
-Nu stiu ...poate totul.
Ma privea lung ...taceam .
-De ce esti nelinistita ?
-Trecerile tale de la un gand la altul imi provoaca o teama nelamurita .Niciodata nu-mi dau seama cand glumesti sau vorbaesti serioas,cand te gandesti la ceva real sau la ceva fantastic ...
-Nu vreau sa-ti fie teama .Asa sunt eu,asa e firea mea, n-o sa-ti fac nici un rau ,ma crezi ?
-Da,trebuie sa te cred.
-Te grabesti ?
-Nu ma grabesc."as vrea sa fiu cu tine tot timpul "
Ca orice barbat, George era mai stapan pe el, mai categoric, mai decis. fara sa-si faca prea multe ganduri atunci cand dorea ceva ...Deci daca ma dorea cu adevarat eram a lui cu toata fiinta mea. Nu-mi ramanea decat sa astept sa-mi spuna.
"Nu pot trai cu ochii pe ceas, dar simt ca mai am de asteptat pana va sosi si timpul nostru "
Eram de totdeauna o imaginativa.Nimic mai bizar decat imbinarile mintii mele .Rezultatul .... un hibrid cu aparenta de real si desertaciune .Toate gandurile mele se opreau intr-o fereastra inchisa ...
Fuga mea in inspiratie , nu este decat obisnuitul refugiu al celor ce nu-si pot realiza ambitioasele planuri in realitate,fiindca n-au destula putere si cad atunci prada unei spaime bolnavicioase.
George, in schimb este un om al concretului.Fantezia este o solutie la care nu apeleaza niciodata.Exista in el o sete asa de mare de intamplari si de actiune, un dispret atat de suveran fata de imaginatie, incat prefera sa astepte insiruirea tuturor imaginilor unui om , deacat sa presupuna fie si reactia cea mai usoara de ghicit .
Deosebirile intre felul nostru de a fi imi vor aduce un sir intreg de nedumeriri si necazuri, gelozii, nu numai in anii ce mi-au trebuit sa-l inteleg (daca pot spune ca l-am inteles vreodata )dar si dupa aceea,pentru ca una e sa intelegi si alta e sa poti accepta.
Trebuie sa recunosc ca am fost total dezamagita de multimea prietenelor, cunostintelor,colegilor nostrii.
George rea centrul unui univers.Toate privirile si vorbele bune sau rele erau atintite spre el.Unii il admirau,altii il priveau cu ura, unii il sorbeau pana in cele mai mici celule organice, altii il dispretuiau, insa toti cunosteau arta prefacatoriei .
Eu am fost singura care am jucat cu cartile pe masa (trebuie sa recunosc ,nu de la inceput )chiar daca de multe ori am capatat doar suferinta si iluzii .
Acest centru m-a atras cu o forta prea puternica sa ma fi putut opune.Stiu acum , multe clipe de amaraciune as fi evitat daca as fi banuit ca bucuriile imi vor fi strans legate de intelegerea acelui univers nascut din uriasa forta a iubitului meu.Toate dorintele mele erau indreptate spre el, era orizontul si gandurile mele se sfarseau in el.
Cand ne intelegeam era o zii fericita, mai ales pentru mine.Ce ciudata e viata si aceasta alergare spre ceva inca neinchegat.Totusi imi place sa sper."George e singura mea bucurie si odata si odata tot o sa ajung sa privesc fericirea prin el ...."
Incercam sa-mi fac un loc intre prietenii si cunostintele lui fara sa-mi tradez sentimentele ...oare ?
Desi n-o spuneam totul era stiut, mi se citea, cum s-ar zice, dragostea in tot ceea ce faceam si asta cu mult innainte de a ne spune ca totusi ne iubim ....
Mystic Rose
va urma
Sindicalizare